Discopatia este o noțiune generalizată, fiind o afecțiune comună a sistemului nervos și ocupă al II-lea loc după gripă, ca etiologie a dezabilității temporare. Se poate dezvolta la orice nivel al coloanei, dar este comună în segmentele cervicale și lombare. Acestea sunt regiunile de tranziție între coloana mobilă (cervicală și lombară) și cea fixă (toracică și sacrală).

     Cea mai afectată, supusă uzurii este regiunea lombară, datorită cărei vom urmări mecanisme fiziopatologice pentru zona respectivă.

     Coloana este formată din vertebre suprapuse, iar între aceste vertebre se interpun discuri intervertebrale (discurile sunt structuri cartilaginoase).

     Măduvă spinării se află în interiorul canalului format de vertebre, reprezentând un mănunchi de fibre nervoase care fac legătura dintre creier și organele periferice. Fibrele nervoase părăsesc coloana, în număr par prin spațiile intervertebrale la nivelul discului.

     Propriu zis, discul este format dintr-un miez pulpos, un inel periferic fibros și platouri cartilaginoase.

 

     La vârste tinere pulpa este gelatinoasă, iar conținutul său de apă depășește 80 % .

     Elasticitatea discurilor intervertebrali este susținută de un inel fibros, compus din 10-12 straturi concentrice de fibre colagenice.

     Pentru porțiunea anterioară, aceste fibre de colagen se îngroașa și se dublează la numar, au direcție diagonală și sunt atașate de platoruile cartilaginoase. Odată cu înaintarea în vârstă, microtraume, fibrele inelului fibros se rup pe porțiunea internă și proemină în miezul pulpos, astfel discul iși peirde structura, se dezvoltă fibrozarea progresivă, apar rupturi și defecte ale inelului fibros și a platourilor cartilaginoase.

     Presiunea prelungită a discului asupra țesuturilor înconjurătoare, duce la hipertrofia marginilor osoase adiacente. Apar osteofitele, iar articulațiile intervertebrale se calcifică.

     Aceste procese modifică forma și dimensiunea canalelor osoase ale măduvei spinării și rădăcinelor nervoase.

​

​

Discopatia lombară secundară 

 

Degenerările discului intervertebral

​

​

     Degenerarea discurilor intervertebrale apar când mușchii vertebrali iși pierd tonusul și nu mai pot susține adecvat coloana.

     În mod normal, există un tonus minim al mușchilor chiar și în repaus. Acest tonus muscular face posibilă mobilizarea în timp real sau menținerea poziției corecte a organelor interne.

     Tonusul muscular va diminua în timp, dacă se fac eforturi mari fără a antrena înainte mușchii sau după perioade lungi de sedentarism.

​

     Sedentarismul este o poziție nesănătoasă a corpului, ce afectează activitatea musculară cât și tonusul muscular. 

     Obezitatea este o altă cauză a discopatiilor, îndeosebi datorită presiunii în exces asupra coloanei vertebrale.

     Pe masură ce coloana vertebrală nu mai este bine susținută, vertebrele se apropie între ele și aplatizează discurile intervertebrale.

     Presiunea aplicată asupra vaselor de sânge, încetinește activitatea metabolismului local, conducând la deshidratarea discurilor în timp. Dacă tonusul muscular continuă să diminueze, vor ceda și ligamentele vertebrale, rezultanta fiind discopatia lombara.